vineri, 28 ianuarie 2011

Tertipuri

Că românul este inventiv, nu mai încape vorbă. Nimeni nu poate contesta această calitate. Numai că ea, calitatea, se manifestă în sens negativ, distructiv, antisocial. Şi asta, în toate domeniile de activitate ale existenţei din propria noastră ţară, cu precădere în ultimii 21 de ani, ani de aşa zisă democraţie. Originală, ce-i drept, patentată de bătrânul bolşevic Ion Iliescu şi perpetuată de toate partidele ce s-au aflat la guvernare, indiferent de culoarea politică declarată.
Să luăm de pildă Justiţia. Pentru a scăpa de anchetarea, judecarea şi, eventual, condamnarea unor politicieni - dar nu numai -, în primii ani s-a recurs la fuga din ţară. Cât mai departe, eventual într-o ţară cu care România n-are tratat de extrădare. Aşa au scăpat mulţi din cei care au comis crime în decembrie 1989, în aşa zisa revoluţie, sau în iunie 1990. Tot în această categorie intră şi cei urmăriţi penal în cazul devalizării unor bănci sau fonduri de investiţii care nu erau decât nişte jocuri piramidale pentru escrocarea unor naivi şi creduli pentru îmbogăţirea peste noapte a celor ce fondase aceste megaescrocherii.
A apărut apoi obiceiul recuzării pe bandă a judecătorului/completului de judecată prin diferie motive inventate de avocaţi, care s-au dovedit a fi mai isteţi decât judecătorii. Aşa a scăzut la un minim nemaiîntâlnit prestanţa magistraţilor în favoarea îmbogăţirii avocaţilor. Aşa stând lucrurile, au fost luate cu asalt facultăţile de drept de către viitorii studenţi, iar acestea, facultăţile, s-au înmulţit văzând cu ochii.
Acest tertip fiind deja uzat, s-a găsit altul : excepţia de neconstituţionalitate a cauzei pentru care cel învinuit era trimis în judecată. Aşa s-a ajuns ca să fie modificate radical sau de-a dreptul desfiinţate multe legi care fusese adoptate după 1990 de Parlament. Şi azi sunt destui politicieni şi granguri din afaceri care au dosarele suspendate sine die sau cu zeci de termene care se succed la distanţe mari, fie din lipsă de procedură sau de schimbare de avocaţi, pentru a se pune de acord cu hotărârile CCR.
Şi cum societatea evoluează, nici avocaţii nu stau degeaba. Aşa a apărut înbolnăvirea subită a celor ce trebuie să se prezinte în faţa instanţei la termenul stabilit. Fie omul chiar se internează pentru o zi, două în spital cu un diagnostic halucinant, fie apărătorul vine cu un certificat medical cum că cel citat nu se poate deplasa. Toată lumea e mulţumită : judecătorul mai bifează o sedinţă, avocatul mai încasează un onorariu gras iar inculpatul îşi vede nestingherit de afacerile lui.
Puţin modificată, se poate aplica zicerea aia din socialism : timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Şi prescrierea faptelor e tot mai aproape.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu